Muntele a fost dintotdeauna o parte din sufletul meu. Am crescut cu el în faţă, am învăţat să-l înţeleg şi să-l respect. Nu m-a dezamăgit niciodată. De câte ori cad în genunchi alerg înspre el cu disperare. E sincer şi mă primeşte
mereu să gândesc în linişte. Îmi deschide porţile
cerului şi-mi arată lumea aşa cum este. Deşi nu mă întreabă nimic, plec de la el cu răspunsul de care am nevoie. Acum că e iarnă e cu atât mai bine. Mă întind în plapuma de zăpadă, curată şi rece. Abia dacă respir. Închid ochii şi-l ascult... Divin...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu