După ce m-am liniştit puţin şi am reuşit să adopt un comportament oarecum obişnuit în noua casă, iată că m-am apucat din nou de citit. A venit momentul să termin ultimul volum din seria 1Q84 a lui Murakami.
Cum v-am spus deja aici nu este o carte de povestit, deşi la bază este un roman cu un el şi o ea care trec prin multe peripeţii, într-o lume ireală cu două luni pe cer, cu scopul sincer de a se regăsi şi a se iubi pentru totdeauna. Autorul are meritul de a integra cu mare uşurinţă fantasticul în realitate încât îţi oferă posibilitatea de a pierde cu totul noţiunea timpului şi a lumii în care se petrece acţiunea. Începi la un moment dat să crezi în lucruri în care nu te simţeai capabil să crezi şi să te abandonezi cu totul noii lumi care ţi se oferă cu fiecare rând citit. Este o carte pe care o simţi şi care parcă nu mai vrei să se termine niciodată.
Mi-am dat seama cu ocazia asta că-mi plac cărţile lungi, cu multe volume, tocmai pentru că mă îndrăgostesc iremediabil de acţiune, de personaje, de lumea în care trăiesc ele, de stilul lor de viaţă. Din punctul meu de vedere, nu cred că există caractere mai echilibrate decât cele descrise în cărţile lui Murakami. Modul de a descrie toate mişcările personajelor, detaliile mărunte ale vieţii lor cotidiene, felul lor de a-şi trăi viaţa, de a-şi îndeplini misiunea în lumea în care trăiesc fie ea una reală sau ireală, este fascinant, cel puţin în ce mă priveşte. Ca încheiere nu cred că 1Q84 este cel mai bun roman al lui Haruki Murakami, aş merge mai degrabă cu Pădurea Norvegiană pentru acest titlu onorific, dar mi-aş dori să văd o ecranizare japoneză a acestei cărţi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu