Încerc să nu mă număr printre cei care cumpără cărţi de la chioşcurile de ziare doar pentru că sunt ieftine şi dau bine în bibliotecă. Mă bucură faptul că ziarele publică literatură de calitate la preţuri accesibile. Să fim sinceri - e destul de dificil să intri într-o librărie şi să ieşi de acolo cu tot ce-ţi doreşte sufleţelul, fără să simţi că nu mai ai cu ce să-ţi cumperi de mâncare vreo lună de zile.
Aşadar, am achiziţionat de la Jurnalul Naţional cartea stimabilului John Braine, prozator englez, reprezentant al mişcării tinerior furioşi (Angry Young Men) din anii 1950 din Marea Britanie.
Nu am mai citit nimic scris de John Braine până acum, aşa că iată un motiv în plus pentru care am cumpărat cartea. Am citit-o într-un suflet, mi-a plăcut foarte mult stilul, nu m-am poticnit pe niciunde, lectura a curs lin, fără întreruperi, deşi, mie personal, scriitorii englezii mi s-au părut mereu puţin scorţoşi. Asta nu înseamnă că nu i-am citit cu plăcere.
M-am încălzit cu această carte în vreo 2 zile ploioase în care mi-am permis să mă ghemuiesc în pat lângă o ceaşcă aburindă de cafea. Pe scurt, personajul principal al cărţii, tânărul Joe Lampton se luptă cu originea sa modestă în drumul său spre înalta societate. Am savurat părţile în care autorul a scos la iveală gândurile sincere ale tânărului ambiţios în relaţiile sale cu celelalte personaje, în faţa cărora acesta poza altfel decât gândea.
Oare câţi dintre noi nu se vând pentru a ajunge acolo unde îşi doresc?
Din păcate, am descoperit în jurul meu o mulţime de oameni care joacă teatru din interes.
Cred, sincer, că ne-ar fi mult mai uşor să lăsăm drama să se desfăşoare pe scenă şi nicidecum în viaţa reală.
Aşadar, un zâmbet de la mine pentru această carte şi spor la citit!
1 comentarii:
Si mie mi-au placut foarte mult "Drumul spre inalta societate" si stilul de a scrie al lui John Braine. Parerile mele detaliate despre aceasta carte, precum si cateva citate relevante, pot fi citite aici: http://cristinaposircaru.blogspot.ro/2016/02/recenzie-drumul-spre-inalta-societate.html
Trimiteți un comentariu