"Colecţionarul de oftaturi"

Hanif Kureishi făcea parte din lista mea de scriitori despre care nu ştiam mai nimic şi despre scrierile căruia nici nu aveam cunoştinţă, înainte să achiziţionez Am ceva să-ţi spun. Am totuşi obiceiul de a pescui din librării autori noi pentru mine, mai ales autori ale căror cărţi au un stil mistic de a mă invita să le cumpăr. Am aflat, aşadar, că este un scriitor de origine pakistanezo-engleză, născut în 1954 în Anglia, că a scris texte pornografice pentru a se putea întreţine, că a scris scenarii de film şi multe cărţi cu subiecte mai puţin digerabile (rasismul, sexualitatea, imagraţia), că  a fost recompensat în Franţa cu medalia Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres. 

  Naratorul din Am ceva să-ţi spun se numeşte Jamal, este un psihanalist de origine pakistaneză, locuieşte în Londra şi este înconjurat de un grup de personaje care mai de care mai excentrice: 

• Miriam, sora lui Jamal, mama unui flux de copii făcuţi cu diverşi parteneri de ocazie, trăieşte din vânzarea de droguri, obiecte şi haine furate, e încărcată de cercei, tatuaje şi piercinguri, nu-şi părăseşte casă plină de copii şi animale de companie decât atunci când îl întâlneşte pe
• Henry, cel mai bun prieten al lui Jamal, regizor de succes, divorţat, curtat de singurătate şi bătrăneţe, care trăieşte alături de Miriam o transformare totală de personalitate, adăpându-se cu nesaţ din lumea bizară a drogurilor şi a schimbului de parteneri sexuali. 

  În ce-l priveşte pe Jamal, îşi spune povestea cu mult tact şi pasiune, deşi subtila introducere a unor momente de genul crimei sau al incestului, este destul de şocantă. Anii studenţiei o aduc în prim plan pe Ajita, o tânără cu o istorie personală dureroasă, o iubită pe care Jamal o poartă în suflet până în pragul bătrâneţii când, după îndelungi peregrinări prin adâncurile sufletului său, realizează că doreşte să se întoarcă la viaţa  liniştită şi sigură alături de fosta lui soţie, Josephine, şi de fiul său, Rafi. 

  Este o carte despre viaţă fără menajamente, despre existenţe ce depăşesc cu mult gradul de normalitate (dar ce mai e normal pe lumea asta?), despre  jocul de-a viaţa şi moartea, despre criteriile pe care le folosim pentru a divide binele de rău, despre iertare şi uitare, despre iubiri vechi pătate de fapte grele, despre lumile nesănătoase în care trăim... Tot citind, am ajuns în final să iert crima pentru că am luat de bun motivul, dar cum aş putea eu să cântăresc atât de simplu viaţa unui om?

  Până una alta, cartea mi-a plăcut, deşi e un roman complicat, oarecum fără limite. Vă las, aşadar, cu... poftă la citit!