Toată lumea care mă cunoaşte ştie că-mi plac dulciurile şi mai ales cele preparate în casă. Îmi place să fac prăjituri, dar sinceră să fiu, în ultima vreme am citit multe despre efectele dăunătoare ale consumului de zahăr în exces. Aşadar, atunci când am poftă de ceva dulce, încerc să nu mă mai gândesc la o prăjitură elaborată, ci la ceva mult mai uşor de făcut şi de digerat. Am început să mă întorc la reţetele simple, de bază, care pot intra şi în alimentaţia unui copil mic. Am făcut în câteva rânduri griş cu lapte fără să adaug zahăr în compoziţie, ci doar câteva stafide. Un deliciu. Zilele trecute am făcut un griş cu lapte simplu, fără zahăr, peste care am pus câteva pere caramelizate. Da, cu zahăr, dar foarte puţin. Cam două linguri rase. Perele lasă lichid, astfel că se poate orna frumos o porţie generoasă de griş cu lapte.
La 500 de ml de lapte folosiţi doar 50 gr de griş. În general, se foloseşte griş în proporţie de 10 % faţă de cantitatea de lapte. Puteţi adăuga în lapte un pliculeţ de zahăr vanilinat. Eu nu prea mai pun nici din acela. Poate adaug 1 lingură de miere. E suficientă. Nu trebuie să fie foarte dulce. Puneţi laptele la fiert, iar când este aproape de punctul de fierbere, adăugaţi grişul şi amestecaţi continuu. În momentul în care este destul de gros, turnaţi grişul cu lapte într-un vas pe care l-aţi clătit înainte cu puţină apă.
Caramelizaţi 2 linguri rase de zahăr peste care turnaţi 50 ml de lapte. Fierbeţi până se uniformizează şi adaugăţi perele tăiate în patru. Eu le-am lăsat şi coaja. Am curăţat doar codiţele şi seminţele. Amestecaţi bine şi lăsaţi să fiarbă vreo 5 minute, apoi turnaţi peste grişul cu lapte. Eu am adăugat şi câteva nuci când am caramelizat perele. Enjoy!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu