miercuri, 25 ianuarie 2012

henry bordeaux - la revenante

M-am desfătat zilele astea citindu-l în limba sa de baştină pe stimabilul Henry Bordeaux (1870-1963), scriitor şi avocat, membru al Academiei Franceze din 1919. La revenante este una dintre puţinele cărţi în limba franceză pe care le am în bibliotecă. Este un roman simplu, un roman despre crimă, dragoste şi mai ales, despre uitare. Ne putem bucura de obiceiurile caselor nobiliare franceze, mai libertine şi mai flexibile, mai deschise spre schimbare, însă bine ancorate în pânza deasă a principiilor şi etichetei, dar şi de peisajele africane, tradiţiile berbere şi dansurile ritmate în jurul focului. Căutarea liniştii interioare, fie în sânul familiei, fie pe chipul unei necunoscut, însoţeşte personajele pe tot parcurul acestui roman, pe fundalul dezarmant al temperaturilor dogoritoare

Am vrut neapărat să vă povestesc despre această carte tocmai pentru că ador cărţile vechi, iar aceasta este din 1932. Nu mai ştiu cum am ajuns în posesia ei. Cred că am primit-o de la un fost coleg de-al meu odată cu reorganizarea bibliotecii părinteşti, dar s-ar putea să mă înşele memoria. Mi-a plăcut cartea şi m-am bucurat că mi-a ţinut companie acum când lăcrimez, strănut şi folosesc cu împrumut vocea celebrului Darth Vader. :)) 

Până una alta, dacă doriţi să citiţi acest roman, îl găsiţi aici.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu