marți, 10 mai 2011

Sara Gruen - Apă pentru elefanţi

Apă pentru elefanţi este o carte-cadou, şi zic asta pentru că  am primit-o şi pentru că se deschide ca o cutie plină de minuni imediat ce se lasă citită. Am început-o acum un an, dar grijile mele de pe atunci nu m-au lăsat să mă bucur de ea. Nu ştiu de ce, acum un an, nu am reuşit să o înţeleg şi am fost nevoită să o las deoparte. Mă bucur, totuşi, că am ţinut-o la îndemână, pe rândurile din faţă ale micii mele biblioteci. Ei bine, după ce am terminat cartea lui Hanif Kureishi, am început un alt volum din seria neagră, dar nu am fost în stare să-l citesc. Parcă ceva nu era la locul lui. Am avut senzaţia că după Am ceva să-ţi spun trebuie să mă dedic în continuare unei lecturi mai de suflet şi am ales acestă minunăţie scrisă de Sara Gruen şi ecranizată recent sub numele Water for elephants cu Reese Witherspoon şi Robert Pattinson.
Oarecum în ton cu vremurile pe care le trăim astăzi, acţiunea se petrece în timpul Marii Crize din anii `30, sub cupola Celui Mai Senzaţional Spectal de pe Pământ, Circul Fraţilor Benzini. Cartea este un amalgam de trecut şi viitor, amintirea unei vieţi petrecută în lumea strălucitoare a circului şi povestea de dragoste a unui tânăr aflat în căutarea marilor răspunsuri.
Eroul principal este Jacob Jankowski, un tânăr student a cărui viitor minuţios plănuit se năruie odată cu moartea părinţilor săi. Încearcă să-şi termine şcoala, dar şocul suferit este prea mare, aşadar pleacă în lume să se regăsească. Condus de destin, sare în toiul nopţii în trenul unui vestit circ ambulant. Se trezeşte într-o lume nouă, o lume de spectacol şi strălucire, plină de lumini, paiete şi animale exotice,  dar şi o lume de mizerie şi criză, o lume ca un măr frumos pe dinafară şi viermănos pe dinăuntru. Este singura descriere absolut potrivită care îmi vine în minte şi pe care am auzit-o destul de des în basmele copilăriei mele. Jacob învaţă să supravieţuiască iubind circul şi tot ceea ce înseamnă el. Deşi trăieşte în condiţii mizere, alături de pătura de jos a arenei, îşi petrece timpul în menajeria plină cu animale, care-i oferă un oarecare confort psihic. Se îndrăgosteşte de Marlena, soţia şefului său, August, un monstru pe care ajunge să-l urască cu patimă pentru suferinţele pe care le provoacă tuturor celor care-i sunt alături, fie oameni sau animale. Descoperă secretul unuia dintre cele mai inteligente animale ale circului, elefantul Rosie, salvându-l astfel de la o moarte sigură. 
Povestea este spusă de Jacob, bătrân acum, de ”nouăzeci de ani. Sau nouăzeci şi trei. Ori una, ori alta”, prizonier într-un azil de bătrâni, uitat de familie, ce-şi vizionează, în paginile cărţii, filmul plin de farmec al vieţii în lumea circului de altădată. Tot citind, te trezeşti parcă sub cupola încărcată de mister, în vuietul mulţimii, în mirosul de floricele, bomboane şi limonadă, ai în faţa ochilor arena unde dansează animalele sălbatice, ghidate de cuvintele mistice rostite de dresorii costumaţi în luminile spectacolului.
Sunt convinsă că filmul va fi un succes aşa cum şi acest roman a fost recompensat cu premiile Booksense Book of the Year şi Bookbrouwse Diamond. Prin urmare, v-o recomand cu multă căldură, o şi găsiţi cu 20% mai ieftin pe site-ul librăriei bucureşti
Poftă mare la citit!


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu