Cura de slăbire este un termen pe cât de nefast, pe atât de stresant pentru majoritatea dintre noi. Ce vedem la TV sau prin revistele de fashion ne face să ne gândim la o modă pe care suntem cu toţii obligaţi să o purtăm. Adică, toate doamnele şi domnişoare perfecte, toţi domnii scoşi parcă din cutii de păpuşi ne fac cu ochiul, dar mai ales ne dau sentimentul dureros al imperfecţiunii, fie această fizică sau psihică. Nu mi-a trecut niciodată prin cap că aş vrea să am fundul unei anumite artiste sau buzele alteia. Nu m-am gândit niciodată să ţin o cură de slăbire tocmai ca să arăt ca o cucoană de la TV. Am ţinut de vrei 2 ori în viaţa mea un regim, prima oară din pricina gastritei mele şi a doua oară pentru detoxifiere. Trebuie să spun sincer că nu am realizat nimic. Am slăbit pentru că nu am mai mâncat grăsimi sau dulciuri şi am pus la loc. Uneori chiar mai mult. Nu mi se părea normal, mai ales că pe parcursul anilor mâncam parcă tot mai puţin şi tot mai triat. Lucram mult, nu făceam sport, dar de mişcat mă mişcam suficient încât să nu pun prea mult pe mine. Şi totuşi....
Eram cumva conştientă de existenţa produselor grele şi toxice care împovărează rafturile supermarketurilor, eram conştientă că răul vine din mâncarea nepotrivită, mult prea prelucrată, prea pasteurizată, prea comercială, eram conştientă că organismul meu îmi dă de ştire că undeva trebuie să pun punct.
Primul pas a fost să citesc cu mare atenţie etichetele produselor pe care le cumpăr. Am avut perioade în care cumpăram alimente scumpe, străine, cu etichete îmbietoare, ce includeau cuvinte precum "natural", "bio", etc. Am fost foarte surprinsă când am văzut că TOATE produsele comercializate în supermarketuri, fie ele româneşti sau străine, TOATE conţineau elemente necunoscute mie, nu neapărat E-uri, dar ingrediente obscure, ciudate, care nu aveau nimic în comun cu ce credeam eu că ar trebui să conţină un anume produs. Aşadar, am început prin a renunţa la mezeluri. Şi aici vorbesc de TOATE mezeluri: salamuri, patramă, parizer, crenvuşti, cârnaţi, şuncă, etc. Apoi, am continuat să elimin toate produsele din brânză gen cremă de brânză, brânză topită, şi mai la urmă TOATĂ brânza de supermarket. Am continuat să citesc etichetele conservelor şi m-am speriat pentru că, în final, am realizat că nu a mai rămas nimic de cumpărat şi de mâncat. Aşadar, m-am orientat spre piaţă.
Pasul doi a fost să-mi fac singură pâine. NU mai suportam să cumpăr o pâine imensă care să mi se transforme în gură într-un bulgăre de aluat pe care cu greu puteam să-l înghit. Şi cumpăram pâine de la o brutărie foarte cunoscută... Am început să caut reţete de pâine, mai grele, mai uşoare, cu diverse tipuri de fâină, cu drojdie proaspătă sau uscată, cu sau fără ulei de măsline. Mi-era foarte greu la început pentru că nu prea aveam timp. De multe ori, la 9 seara când ajungeam acasă trebuia să pun de pâine şi să stau să o frământ, să aştept să dospească, să aştept să se coacă.... Uneori terminam la 12 noaptea.... Era greu, mai călcam strâmb, dar ajungeam mereu să arunc ce mai rămânea din pâinea cumpărată imediat ce făceam pâine de casă. Ştiu că nici făina din marile magazine nu este cea mai bună, nici drojdia nu este cea mai sănătoasă variantă, dar am depăşit măcar acest obstacol. Am deja 4 ani decând NU MAI CUMPĂR PÂINE. Caut făină de la magazinele naturiste, dar dacă nu am timp să merg să cumpăr de acolo, atunci o folosesc pe cea din magazine. Am să rezolv pe viitor şi acest impediment.
Ce trebuie înţeles în acest parcurs al schimbării alimentaţiei este că nu trebuie făcut imediat, ci în timp. Cu multă responsabilitate şi cu ochii deschişi. Altfel nu avem nicio şansă la sănătate, deşi dacă avem noroc ne naştem cu ea, dar uităm pe parcurs să o preţuim.
(va urma)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu