Am cartea asta de mai bine de 5 ani. Am luat-o gratis de la Centrul Cultural Francez din Timișoara când au organizat un fel de "zilele porților deschise". Din păcate, am mers chiar în ultima zi când deja nu mai era mare lucru, dar totuși am reușit să ies de acolo cu o "pradă" destul de bogată de cărți en français.
Deși am vreo trei romane începute, mi s-a făcut dor să citesc în franceză, așa că am luat Une femme réconciliée și am citit în voie până târziu în noapte. Am ajuns deja undeva pe la jumătate. Trebuie să vă spun că nu este chiar un roman banal de dragoste, așa cum am crezut - motiv pentru care l-am și lăsat necitit atât de multă vreme -, ci mai degrabă un roman al regăsirii. Îmi plac foarte mult "episoadele" scurte încărcate de amintiri din copilărie, acele flashback-uri atât de profund țesute în narațiune și atât de bine descrise încât citind încerci senzațiile vizuale clare pe care ți le oferă peliculele de cinema. Cartea ne prezintă pașii firavi ai unei femei de 44 de ani, divorțată, deja bunică a doi nepoți, în lumea deschisă a redescoperirii de sine. După o căsnicie insipidă, presărată de momente ușor penibile, lipsită până și de pasiunea tinereții, Séverine primește vestea divorțului cu vinovăție, mai ales când soțul îi aruncă în față relația extraconjugală pe care o avea de mulți ani cu "une vraie femme". Aceste ultime cuvinte așezate lângă bagajul greu de amintiri și frustrări ale unei vieți resemnate, o fac pe Séverine să persevereze în dorința de a afla propriile-i răspunsuri. Își dă seama, la un moment dat, că viitorul nu trebuie să fie neapărat înnorat și friguros, ci poate fi degustat asemeni unui vin vechi.
Și acum, total pe lângă subiect, ador cărțile copertate. Mi se par mult mai bine legate, mult mai ușor de ținut în mână, de păstrat, până și mirosul lor mi se pare mai elevat. Is it me or chiar e mult mai elegant să citești o carte cartonată? M-am găsit și eu să întreb acum în era ebook-urilor și a tabletelor de toate formele și mările....
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu