Deşi am tot mai puţin timp pentru citit, mă zbat să parcurg măcar câteva pagini pe zi. Am şi zile în care nu reuşesc nimic. Şi pentru că azi tot a fulguit şi a fost un frig teribil şi a trebuit să şi umblu cu multă treabă, odată ajunsă acasă, la căldură, am băut un ceai de măceşe (are multă vitamina C, deci vi-l recomand în această perioadă) şi am terminat ce mai aveam de citit din minunatul volum Underground scris de Haruki Murakami.
Vreau să-mi exprim pe această cale şi dezamăgirea în ce priveşte faptul că acest autor absolut extraordinar n-a luat premiul Nobel pentru literatură anul acesta, deşi a fost printre favoriţi.
Underground a fost singura carte a lui Murakami pe care nu am cumpărat-o la apariţie. Nu ştiu de ce. Probabil m-am gândit că este o carte de interviuri referitoare la atacul cu gaz sarin şi deci nu este vorba de ficţiunea scrisă cu atâta măiestrie cu care m-a obişnuit acest autor.
Acum regret că nu am citit-o mai devreme. Îmi dau seama câtă muncă stă ascunsă în paginile acestei cărţi, câtă alergătură, câtă implicare, câte amintiri dureroase scoase la iveală tocmai ca acest volum să ajungă la noi, cititorii.
Cum am spus şi mai sus este o carte de interviuri despre atacul cu gaz sarin din 20 martie 1995, petrecut în Japonia, în Tokio, la metrou, atac pus la cale de secta religioasă Aum. Foarte mulţi oameni au fost afectaţi, foarte mulţi oameni trăiesc urmările şi acum, foarte mulţi oameni au pierdut ceva atunci. Fie pe cineva drag, fie serviciul, fie stilul de viaţă, fie memoria, fie vederea, fie dorinţa de a trăi şi lupta. Au avut de câştigat doar teama, teroarea şi regretul.
Ce este şi mai interesant în această carte e faptul că autorul s-a străidut să ne ofere câteva detalii despre fiecare persoană pentru ca noi să putem construi portretul fiecărei victime intervievate. Să ne putem face o idee despre viaţa acesteia înainte şi după atentat. Ce s-a schimbat imediat după, cum a supravieţuit, cum a trecut peste situaţie, cu ce a rămas, ce regretă şi mai ales, ce crede că ar merita liderul sectei Aum şi toţi cei implicaţi.
La sfârşitul volumului există şi câteva intervieuri ale unor membrii din secta Aum. Sinceră să fiu, m-am mirat că autorul a avut tăria să-i asculte după ce a auzit poveştile terifiante ale victimelor.
Responsabilii au fost prinşi şi condamnaţi. Dar oare ajută la ceva?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu