cum te simţi în casa altuia?

sursa foto

Eu sunt ca melcul încă din studenţie. Mereu cu casa în spinare, mereu cărând bagaje, mereu pregătită de plecare. În acest scop sunt şi foarte bine dotată la acest capitol. Am adunat de-a lungul timpului trollere, bagaje de mână, necessaire-uri pentru produsele de baie, port-farduri, genţi, rucsaci, recipiente pentru periuţe de dinţi, săpunuri, etc. Aşadar odată ieşită pe uşă, mi-s destul de pregătită, nu prea întâmpin probleme, iar dacă uit ceva în urmă, reuşesc să mă cam descurc şi fără.

Şi totuşi, când eşti la altul în casă parcă te simţi stingher. În studenţie am stat în gazdă, în chirie, la prieteni, cam peste tot, iar acum de câte ori merg cu treabă la Timişoara, de atâtea ori stau tot pe la prieteni. Cred că o dată sau de două ori am stat la o pensiune. E ok la pensiune pentru că nu deranjezi pe nimeni, dar e neplăcut dacă dai cu nasul în prietenii tăi şi nu-i anunţi că eşti în zonă. Din păcate, am avut multe momente grele în ultimii ani când nu doream să mă întâlnesc cu nimeni pentru că mi se părea că aş întrista lumea şi nici nu doream să fiu compătimită în vreun fel. Din fericire, am mereu un loc unde sunt bine primită şi nu produc niciun stres, acasă la unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Ne ştim de peste 10 ani, am stat de mai multe ori la grămadă, am schimbat multe momente de viaţă împreună şi ori de câte ori îl sun că venim, e o bucurie, nicidecum un stres/o problemă. E comod pentru că ne-a arătat din start unde ţine toate cele prin casă, ne-a dat mână liberă peste tot, şi cum de obicei nu ne prea întâlnim decât seara, după serviciu, stăm mai mult cu cheia lui de gât.

Şi totuşi, deşi ne simţim foarte bine de câte ori ne revedem şi ne povestim toate cele, eu una, când sunt pe teritoriul atât de personal al altcuiva, cum este casa proprie, mă simt foarte stingheră. Deşi îmi permit să caut prin toate dulapurile bucătăriei şi-mi iau singură ce-mi trebuie din frigider, sau de cele mai multe ori când stau acolo, gătesc ceva bun la cină şi-i aştept cu masa pusă, încerc obsedant să aşez lucrurile exact aşa cum au fost. E de-a dreptul o manie să nu le stric rânduiala prin lucruri. E destul de stresant pentru mine mai ales că mă surprind de multe ori memorând locul obiectelor ca nu cumva să deplasez ceva prin casă. Din punctul lor de vedere (al lui şi al logodnicei lui) eu sunt cea cu problema (fapt foarte adevărat) pentru că nu mi-a zis nimeni niciodată "nu atinge aia" sau "nu pune mâna acolo" sau "stai într-un colţ şi nu respira". Ei sunt amândoi extrem de relaxaţi şi când mergem noi la ei şi când vin ei la mine, iar eu mă simt foarte bine când se simt "ca acasă" la mine, doar că eu, recunosc, am o problemă, ceva de genul bun-simţ-dus-la-extreme. Chiar le-am povestit despre această obsesie a mea şi a fost o seară numai bună de făcut glume pe această temă, dar nu ştiu dacă vreodată am să scap de treaba asta. Cum e la voi, toţi cei care, asemeni mie, plecaţi mai mereu de acasă?