marți, 17 iulie 2012

Robert Morse: Laptele

Ziua bună! Tot citind şi subliniind în cartea lui Robert Morse am ajuns din nou la textul despre lapte, text ce m-a determinat acum câteva luni să renunţ la laptele de vacă şi, prin urmare, la laptele din supermarket. Bineînţeles că de atunci am mai citit cărţi de specialitate, iar Studiul China (despre care v-am mai vorbit) a fost cu atât mai explicit. Ştiu că am crescut cu toţii cu ideea că laptele înseamnă calciu, că e sănătos şi că trebuie să fie nelipsit din meniul unei zile. Nu concepeam ideea de a nu avea lapte în casă şi, în consecinţă, foloseam foarte mult lapte în fiecare zi. Acum am trecut pe lapte de soia pe care, v-am spus deja, îl fac în casă doar atunci când am nevoie. Suplimentez calciul cu susan crud sau lapte de susan sau cu toate frunzele şi legumele de culoare verde închis.
Nu mi-e poftă de lapte, nu simt nevoia să beau lapte şi nici nu prea îmi mai place cum miroase. Încă nu am reuşit să renunţ la brânză, dar mănânc în cantităţi foarte mici. Am renunţat în schimb la smântână şi iaurt. 
Robert Morse explică foarte clar că organismul uman este incapabil să descompună laptele fapt ce duce la formarea de mucus în exces şi implicit la dezvoltarea unor probleme inflamatorii. Laptele este cel mai iritant aliment pentru tractul gastrointestinal. În plus, proteina laptelui - caseina - este unul dintre factorii principali ce favorizează formarea de celule canceroase. Histamina, o altă componentă a laptelui este una dintre cele mai alergice substanţe ce măresc sensibilitatea organismului şi predispun la infecţii şi alergii. Să nu uităm de hormonii de creştere cu care sunt injectate bovinele pentru sporirea producţiei de lapte, hormoni pe care îi îngurgităm odată cu savurarea unui pahar de lapte. Citiţi cu mare atenţie textul şi încercaţi să înţelegeţi că tradiţia şi educaţia de a consuma un anume aliment nu înseamnă întotdeauna că e bine sau corect să consumi acel aliment.


dr. Robert Morse despre lapte si lactate: 
Laptele de vacă este pentru vaci. Nu este nimic rău în a bea lapte de la naştere, de când deschidem pentru prima oară ochii şi până la vârsta de doi ani. Cu singura condiţie ca laptele să fie lapte matern, adică proaspăt, neprelucrat şi natural. În situaţia ideală, viitoarea mamă ar trebui să adopte o dietă compusă din alimente crude, bogate în substanţe nutritive şi cu valoare energetică ridicată, înaintea perioadei de sarcină şi pe toată durata acesteia. Cu toate acestea, în civilizaţia modernă se manifestă tendinţa de a nu mai alăpta sugarii. Mulţi dintre copii sunt trecuţi pe lapte de vacă sau pe formule artificiale, care sunt de aproape douăzeci de ori mai concentrate decât laptele de vacă.
Laptele de vacă este bogat în proteine, minerale şi grăsimi, o condiţie necesară pentru ca viţeii să crească în greutate într-un an între 136 şi 226 de kilograme. Este inutil să spunem că bebeluşii nu cresc în acelaşi ritm. Laptele de vacă are un conţinut de proteine de cel puţin patru ori mai mare şi o concentraţie de minerale de peste şase ori mai mare decât laptele uman. Un lapte atât de concentrat este foarte greu de digerat de nou-născuţi. Cantitatea de enzime produse de organismul uman pentru digerarea produselor lactate este mult mai mică decât cea produsă de organismul vacii. În lipsa enzimelor necesare şi a cantităţii corespunzătoare, nou-născuţii umani vor avea probleme digestive şi secreţii excesive de mucus la nivelul cavităţilor sinusurilor, plămânilor, creierului şi urechilor. Numeroase forme de alergie sunt rezultatul congestionării excesive care îşi are originea în consumul de lapte de vacă.
Adulţii nu pot digera deloc laptele, astfel încât vor dezvolta probleme inflamatorii pe măsură ce vor înainta în vârstă. Laptele de vacă este foarte sărac în acizi graşi esenţiali, care sunt vitali pentru organismul uman în procesul de producere a colesterolului, steroizilor, ţesuturilor nervos şi cerebral şi altele. Laptele crud de vacă este mai adecvat pentru creşterea şi dezvoltarea scheletului osos / musculaturii, în timp ce laptele uman stimulează dezvoltarea sistemelor cerebral şi nervos. Aceasta este una dintre deosebirile principale dintre frugivore şi erbivore.
Cam între trei şi patru ani, majoritatea copiilor pierd enzimele care digeră laptele, în special lactaza, care descompune lactoza – zahărul principal prezent în lapte. Explicaţia este aceea că, din punct de vedere biologic, copilul trebuie să nu mai bea lapte după această vârstă. Deoarece organismul uman nu dispune de enzimele necesare descompunerii laptelui, se intensifică producerea de mucus. Din acest moment, laptele devine un produs extrem de iritant pentru mucoasa tractului gastrointestinal, ceea ce va provoca formarea unei cantităţi şi mai mari de mucus. În amestec cu amidonul, acest mucus poate genera formarea unor plăci mucoide consistente, care se va fixa pe pereţii intestinali.
Îl mai ţineţi minte pe John Wayne? În raportul de deces, medicii au menţionat că actorul a murit având o cantitate de aproape 22 kg de materii fecale în intestine. Asemenea aglomerări provoacă inflamaţii grave, formarea de pungi (diverticuli) şi degradarea peretelui intestinal. Această situaţie conduce la reţinerea materiilor fecale, la ulceraţii, leziuni şi forme de cancer. Cu câţiva ani în urmă, fostul şef al Departamentului pentru Sănătate Publică al Statelor Unite, chirurgul C. Everett Koop, lansa următoarea afirmaţie: „Produsele lactate nu sunt bune pentru oameni.”
DE LA ALCALII LA ACIZI
Ei bine, acum mai şi preparăm (pasteurizăm) laptele de vacă. Sub acţiunea căldurii, structura chimică a laptelui se modifică, iar dintr-un produs care generează alcalinitate, laptele ajunge să provoace aciditate. În chimie, dacă vrem să modificăm un compus chimic, îl tratăm termic. Intervenţia căldurii sau gătitul hranei distruge toate vitaminele solubile în apă, cu precădere vitamina C şi complexul B. Saturează grăsimile şi stabileşte legături între anumite proteine şi minerale, şi leagă minerale de alte minerale. Ce se întâmplă cu un viţel dacă va fi hrănit cu lapte pasteurizat în loc de lapte matern crud şi proaspăt? Moare. 
HORMONUL BOVIN DE CREŞTERE
O altă problemă majoră legată de consumul de lapte o constituie efectele hormonului bovin de creştere recombinat (rBGH). Corporaţia Monsanto a dezvoltat acest hormon bovin de creştere din bacteriile E. coli. Hormonul de creştere a fost dezvoltat iniţial cu scopul de a mări producţia de lapte. Unele studii demonstrează că acest hormon de creştere (rBGH) este cancerigen. Numeroase studii demonstrează că acest hormon proliferează (intensifică) dezvoltarea cancerului. Sentimentul meu este că el stimulează funcţionarea sistemului endocrin, în special tiroida şi suprarenalele. Acest lucru influenţează creşterea, alţi factori de dezvoltare şi echilibrul hormonal. Societatea contemporană se confruntă cu masive dezechilibre hormonale care ne distrug sănătatea şi economia.
Descoperiţi adevărul despre alimentele pe care le consumaţi. Nu vă lăsaţi amăgiţi de mediile de informare sau de alte surse ale societăţii noastre capitaliste, în care banul a devenit mai important decât sănătatea şi bunăstarea omului. Este esenţial să detoxificaţi organismul de congestiile acumulate de-a lungul atâtor ani de consum alimentar de produse care formează mucozităţi. 

Cartea conţine multe astfel de fragmente ce te lasă fără suflu şi deci merită citită cap-coadă tocmai ca să cunoşti ce ai în farfurie. Să ne înţelegem, nu spun nimănui să nu bea lapte, fiecare face şi consumă ce doreşte. Dar aşa cum pe mine m-au marcat câteva articole citite ici-colo care m-au determinat ulterior să citesc mai mult şi mai de specialitate, poate că ceea ce vă redau eu aici va fi şi pentru voi un semnal de alarmă. Să fiţi sănătoşi!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu