weekend update

sursa foto

Vineri m-am trezit târziu pentru că știam că nu am de făcut mare lucru pentru job. M-am așezat direct la calculator cu gândul că vine weekendul și merit o prăjitură, eventual chiar o vizită prin prieteni. Tot plimbându-mă prin cărțile de bucate online, mi-a sunat telefonul. O doamnă de la Tribunal m-a anunțat că trebuie să mă prezint pentru traducerea unor documente. Nu era cazul să refuz pentru că în primul rând - din punctul meu de vedere - se plătește omenește, iar în al doilea rând ca traducător autorizat de Ministerul Justiției ești cam obligat să răspunzi unor astfel de solicitări (din câte știu, dacă refuzi de 2 ori consecutiv, au dreptul să solicite anularea autorizației, deci...). 

De aici, ziua mea s-a întors cu susul în jos. Dintr-o zi liniștită, s-a transformat într-o adevărată alergătură pentru care nu eram pregătită psihic. I hate surprises, dar nu era cazul să mă plâng. Așadar, m-am spălat, m-am îmbrăcat, am băut un suc imens de grapefruit și dusă am fost. Toată nebunia cu preluatul documentelor și rezolvarea altor hârtii de care aveam nevoie ca să pot emite mai apoi factura, a durat câteva ore. Am ajuns acasă lihnită de foame și fără chef de lucru. Dar, mă repet, nu era cazul să mă plâng. Prin urmare, am făcut un drum de 2 minute până la părinții mei ca să extrag din maldărul de cărți stivuite spre depozitare, cele câteva dicționare de care aveam nevoie. 

M-am întors acasă și undeva pe la 19:30 m-am apucat să tehnoredactez o schiță sumară pentru cele câteva pagini de legislație pe care urma să le traduc sâmbătă. Am lucrat lejer, fără stres, știind că mai am la dispoziție un weekend întreg. 

Totuși, sâmbătă am reușit să mă panichez puțin pentru că după 6-7 ore de lucru continuu, mi se părea că textul nu sună corespunzător. Reușisem să-l traduc până la capăt, dar știam că mai era mult de lucru. Am făcut o pauză de cină, după care mi-am permis să mă întind în cada aburindă și să închid ochii vreo oră. M-am revigorat cu un ceai și m-am apucat din nou de periat textul. Din păcate, s-a luat curentul. Reparațiile au durat vreo jumătate de oră, după care întreruperile s-au tot succedat timp de 20 minute. Într-un târziu, s-a rezolvat totul și m-am pus din nou pe treabă vreo 2 ore. La miezul nopții eram deja în pat, dar îmi simțeam capul atât de greu încât nu am putut adormi decât peste încă o oră. 

Duminică am dormit cu nesaț, am folosit dimineața la lenevit, după care am lucrat toată după-masa până seara târziu. Mi-am pregătit conștiincioasă toate actele pentru ca luni dimineața să pot pleca la drum fără să am bătăi de cap. 

Una peste alta a fost un weekend agitat, cu multe ore de lucru și puține momente de respiro. Azi, după ce am rezolvat totul, am ajuns acasă total lipsită de energie. Nu am mai avut timp de mare lucru, dar e și mâine o zi. De multe ori îmi dau seama că oricât m-aș strădui, lucrurile se petrec independent de strădaniile mele. Nu-i sănătos nici să lași prea multe lucruri pe mâine, dar nici să dorești să le faci pe toate într-o singură zi. Și dacă la 20 de ani reușeam să fac și treaba altora în cele 8-10-12 ore de lucru din fiecare zi, azi, la peste 30 de ani, nu mai funcționez la capacitate maximă. Și oricât mi-aș dori să mă dau peste cap, nu mă mai ține motorașul...