sursa foto |
Sunt într-o criză de timp ieşită din comun. I'm literally buried in paperwork sau mai pe româneşte, sunt îngropată între hârtii şi cutii cu hârtii. Nu mai ştiu unde am pus anumite acte, ce am făcut cu ele când m-am mutat, cum şi în ce le-am ambalat.
În goana nebună din ultima săptămână, sătulă de atâtea bagaje şi atâta împachetat, am reuşit să amestec tot felul de minuni care nu-şi au locul unele lângă celelalte.
În tot haosul ăsta, astăzi am fost luată pe sus de vestea că trebuie să mă ocup de câteva dosare de avize cu un termen surpriză: azi. Aşadar am lăsat totul deoparte şi am lucrat până acum, adică mai exact la 21:36.
Mâine mă aşteaptă o zi lungă să-mi ajungă. Oceanul meu de acte nerezolvate, aruncate una peste alta, printre topuri de hârtie, folii şi creioane, pare pregătit de furtună. M-aş apuca acum, atât de mult mă irită, dar ştiu că nu mă ajută cu nimic să lucrez o noapte ca să pun totul în ordine. Am să încep dimineaţă devreme să mă lupt cu munţii şi văile.
Am noroc că nu am şi altele de făcut. Lucrurile mi le-am aşezat cât de cât, am reuşit chiar să încropim un mic spaţiu de lucru cu toate cele legate la curent, internet şi lumea largă.
Prin urmare, numai bine vă urez de sub mormanul meu de hârtii!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu