luni, 20 februarie 2012

Viaţa printre balauri

N-am vorbit despre asta până acum pentru că nu am avut nici timp suficient şi nici stare de spirit. Pe scurt, mă mut. Din nou. Pentru a nu ştiu câta oară. E greu. E chiar foarte greu. Nu ştiu câţi dintre voi mă înţelegeţi. E o viaţă printre cutii, dâre lungi de scotch, bagaje imense burduşite cu momente trăite şi trecute. Car după mine un şir lung de amintiri. Spre deosebire de celelalte 10-11 ture de mutat, de data asta depozitez aproape tot. Nu ştiu pentru cât timp exact. O lună, două ... Poate doar o săptămână. Viaţa mea se schimbă acum în fiecare clipă. Şi totuşi, deşi e vorba doar de o perioadă scurtă de timp, mă gândesc cu tristeţe că n-am să mai stau printre lucrurile mele, n-am să mai mănânc din farfuriile mele, n-am să mă mai uit pe geamul meu. E greu. Din nou. Doar că acum e mai bine aşa. Mai corect, aş putea spune. 
Stau în chirie de mai bine de 10 ani. Nu m-a împins nimeni spre o astfel de viaţă. Am ales şi nu-mi pare rău. M-am mutat de vreo 10-11 ori până acum. De multe ori am cărat lucruri de care nu mai aveam nevoie, alteori am uitat lucruri de care mă mai puteam folosi mult şi bine, apoi am început să triez, să arunc, să dau cadou, să uit sau să pierd. Am învăţat cât de mult poţi aduna în câteva luni sau în câţiva ani. 
Când am fost la un pas să mă aşez la casa mea, a venit criza şi am pierdut tot. M-am mutat din nou, am aruncat, am pierdut, am uitat. Am luat-o de la capăt cu un bagaj parcă mai mare şi mai greu. Dacă stau să mă gândesc de ce m-am mutat de atâtea ori, îmi dau seama că motivele sunt simple. Nimeni nu se mută din plăcere. Nici măcar eu. Prima oară, m-am mutat de acasă. Am locuit într-o casă în care am închiriat o cameră cu baie. Eram la capătul lumii. A fost prima iarnă grea din viaţa mea. Munceam mult, nu aveam nici măcar o zi liberă, eram în anul 3 de facultate, câştigam puţin, era foarte frig, iar eu trăiam într-un oraş cu totul necunoscut într-un loc din care nu speram să mai ies vreodată. De aici, am plecat din pricina proprietarului şi a mizeriei din restul casei. Degeaba mă străduiam să întreţin camera şi baia curate. Parcă toată mizeria casei pătrundea nepoftită printre lucrurile mele. Aşa că am plecat. Am găsit un apartament bunicel, cu preţ bunicel unde am trăit mai bine de un an. Dar proprietarii ne măreau des şi mult chiria. Ne-am mutat din nou. Intr-un apartament cu 3 camere. Am stat puţin aici şi am fost daţi afară fără preaviz şi fără să primesc chiria plătită în avans şi garanţia. M-am luptat cu proprietarii, dar nu am reuşit să obţin nimic. Domnul proprietar lucra în poliţie. Hmmm... Apoi, m-am mutat în alt apartament cu 2 camere pe care l-am găsit miraculos într-o singură zi de lucru. Din păcate, deşi m-am înţeles foarte bine cu proprietarii, au hotărât după câteva luni să-l vândă. Mi-au dat totuşi un preaviz de o lună şi jumătate. De aici, m-am mutat într-o garsonieră. Aici a fost perfect. Nu am avut niciun fel de problemă. Doar că spaţiul era foarte mic, iar noi eram doi. Am stat mai mult de un an, dar începusem să o ducem destul de bine financiar şi ne-am hotărât să ne oferim puţin confort. Ne-am mutat într-un apartament cu 2 camere în care am stat mult timp, cam 3 ani de zile. Aici a fost perfect. Singura problemă era că am plătit chirie doar ca să dorm în el. Pentru că lucram de dimineaţă până seara târziu. În rarele cazuri când aveam timp să-mi fac cumpărăturile, mă lăsau nervii. La un moment dat, am început să fac piaţa sâmbăta dimineaţa la 6. La ora nouă eram deja cu micul dejun servit şi toate alimentele atent alese bine depozitate în cămară. Apoi a venit criza şi ne-am întors în oraşul natal. Nu mi-a părut rău după marele oraş, dar mi-a fost destul de greu să mă obişnuiesc. Aveam însă multe alte probleme ca să-mi permit prea multe stări nervoase. Am locuit într-un apartament cu 2 camere, dar fără cadă în baie. Lucru destul de dureros pentru mine. Baia fierbinte era cam singurul lucru care mă relaxa şi pe care mi-l permiteam în acest sens. Ăsta a fost unul dintre motivele pentru care m-am mutat un an mai târziu. Însă motivul principal a fost că aveam nevoie de un birou. Anul care a urmat ne-a demonstrat că nu a fost chiar atât de necesar, dar confortul psihic oferit de un apartament mai spaţios şi mai bine pus la punct a contat mult în tratarea fantomelor din experienţele trecute. Acum mă mut din nou. De data asta cu un scop sigur. Cum am mai spus, viaţa mea se schimbă. Iar eu trebuie să organizez lucrurile din timp. Am început să-mi depozitez lucrurile în podul casei părinţilor mei. Am cărat cutii, plase, pungi şi alte ambalaje la fiecare drum în zonă. Am obosit şi am luat-o de la capăt. Nici nu ştiu dacă mai am sau nu energie. Poate că la un moment dat n-am să mai pot. Încerc să mă gândesc deschis la viitor. Cu teamă, încerc să cred că speranţa pe care o aşteptam, va înflori odată cu primăvara. Poate că de data asta am să mă pot linişti definitiv. Ce ştiu e că mi-am adus aminte de mine, de cine sunt şi de ceea ce vreau de la mine. Chiar dacă trăiesc printre balauri...

4 comentarii:

Anonim spunea...

sper sa-ti fie bine.
acum......eu ma gandesc la o cauza a mutarii..sper sa fie ceea ce cred eu ;)

Diana spunea...

multumesc. si eu sper sa-mi fie bine...

Tomata cu scufita spunea...

of, nici cu tine viata nu e mai ingaduitoare... hang in there...

Diana spunea...

thanks...

Trimiteți un comentariu