Este vorba despre un orăşel turistic din Grecia pe nume Afisos. Un orăşel care e chiar pe gustul meu sau, dacă-mi permiteţi, aş putea spune chiar creat pentru mine. Are o brutărie, câteva terase - afaceri de familie, două magazine cu obiecte handmade specifice, măslini, aer curat, marea aşa cum a lăsat-o Dumnezeu, flori la ferestre, căsuţe albe, căldură, linişte şi... nimic altceva. Am stat aici într-un concediu, acum vreo 3-4 ani, câteva zile. Aş fi putut sta la nesfârşit să privesc marea curată, albastră, cu toate vietăţile fermecate ce trăiesc în ea, fără gânduri, golindu-mi sufletul prea încărcat. Zilele astea m-aş putea lipsi foarte uşor de zgomotul oraşului, al maşinilor, al poluării, al meschinăriilor umane, al rutinei zilnice...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu