Să depănăm poveşti....

Suntem împreună de 12 ani, locuim în aceeaşi casă de 11 ani, discutăm, vorbim, ne certăm, ne amuzăm, acceptăm, apreciem, vizităm, degustăm... toate împreună. Nu mi-am dorit niciodată să fiu mireasă, nu mi-am dorit niciodată o nuntă mare, nu mi-am dorit niciodată un alt soţ decât cel pe care-l am... Conceptul de "nuntă" m-a stresat dintotdeauna. Aşadar, am făcut totul pe dos. Adică: nu am făcut nimic tradiţional, religios şi în rând cu lumea. Ne-am hotărât de Revelion (la sfâşitul lui 2010) că ar fi cazul să facem pasul cel mare. Am primit un frumos inel de logodnă prin martie, dacă bine îmi amintesc, şi undeva prin august (mai exact 6-7) am ţinut un party cu o mână de prieteni la o pensiune cu piscină în inima muntelui. Cred că am fost vreo 26 de toţi, am mâncat, am băut, ne-am petrecut, am dormit acolo noaptea (sau ce a mai rămas din noapte), ne-am trezit, am făcut o scurtă plimbărică prin pădure şi ne-am risipit apoi fiecare pe la casa lui. M-am distrat aşa cum am vrut, am băut ce mi-a plăcut, am petrecut cu cine mi-a plăcut. Bineînţeles, ţinuta obligatorie a fost .... de ştrand. Am retezat din start aspectul "plicului cadou", dar am primit de la prieteni şi familie tot felul de nebunii alese cu gândul de a ne bucura şi a ne face plăcere. Am plecat week-end-ul următor la Braşov, excursie ce a fost făcută cadou tot de prieteni. Căsătoria efectivă a avut loc mai târziu, pe 17 august, la o primărie de pe lângă Timişoara. A durat cam 15 minute cu tot cu poze, şampanie şi prăjituri. Nici aici nu am mers echipaţi de nuntă, ci cât mai lejer posibil. Ne-am permis totuşi o şampanie mai scumpă şi am făcut 3 feluri de prăjituri cu o seară înainte (fără stres, în maxim 2 ore). Le-am împachetat în caserole, am cumpărat şi nişte pahare de unică folosinţă colorate şi oarecum mai fistichii decât cele standard şi ne-am înfăţişat în miezul unei zile fierbinţi, adică la 12 trecute fix, în faţa primarului care ne-a citit repede din Codul familiei şi ne-a declarat împreună pe veci. Şi cu asta basta. Verighetele ni le-am făcut simple şi am început să le purtăm înainte să depunem actele (arată cam ca în poza de mai sus). 

Am spus că am făcut totul pe dos pentru că în primul rând ne-am făcut verighetele, apoi ne-am depus actele la primărie, dar nu ne-a convenit data pentru că atunci trebuia să mergem la Braşov. Nu vroiam să renunţăm la excursie aşa că am mai depus încă o dată actele şi am stabilit altă dată. Apoi am ţinut cheful, apoi am fost la Braşov şi apoi ne-am căsătorit la primărie. Da, ştiu, ca la nebuni! Dar n-a contat pentru nimeni. Nici pentru noi, nici pentru prieteni, nici pentru familie. Toată lumea ne-a susţinut şi a "jucat" după cum ne-am organizat noi pe dos. Asta ca să înţelegeţi ce oameni extraordinari am lângă mine! 

Iar acum, nu s-a schimbat nimic. Parcă ne-am mai liniştit. Atâta tot. Discutăm, vorbim, ne certăm, ne amuzăm, acceptăm, apreciem, vizităm, degustăm, ... toate împreună...