Azi e o zi din cele triste. Plouă. Din nou. Nu pot să mişc nimic, doar fac inventare, calcule şi mă întreb cum să o scot la capăt. Mă rog pentru o rază de soare. Până atunci însă vă povestesc despre The Help sau Culoarea sentimentelor, cum a ajuns să fie tradusă în româneşte ultima carte pe care am citit-o. Nu este un titlu rău, dar nici cel pe care-l aşteptam. Mi-a plăcut foarte mult şi deşi nu prea mai am timp pentru citit încerc să nu închei o zi lungă de muncă fără câteva minute uitate într-o carte. Nu ştiu în câte nopţi am adormit cu The help în braţe. Este una din acele cărţi de care-ţi pare rău că s-a terminat. M-a întrebat la un moment dat cineva despre ce e vorba. N-am ştiut ce să zic exact, dar cuvântul care mi-a ieşit pe gură a fost "curaj", şi dacă stau bine să mă gândesc, chiar despre asta e vorba.
Acţiunea se petrece în anii '60, în Jackson, Mississippi. Familiile albe aveau încă angajaţi oameni de culoare pe care în majoritatea cazurilor îi tratau fără respect şi asupra cărora îşi descărcau furiile şi frustrările. Cât de greu le era femeilor de culoare să crească copiii "coniţelor" cu piele albă în timp ce-şi lăsau proprii copii singuri sau pe mâna altora, cât de umilite se simţeau atunci când erau obligate să folosească o baie încropită într-un colţ de grădină, doar pentru că se zvonea că oamenii de culoare sunt purtători de boli şi viruşi, cât de desconsiderate erau servitoarele, cât de insignifiante apăreau ele în discuţiile celor albi, câte poveşti triste adunau ele într-o viaţă fără drept de apel, vedem în minunata carte a lui Kathryn Stockett. Citind despre asta parcă vedem mai clar lumea din jurul nostru. Deşi nu mai sunt probleme rasiale atât de profunde, limita despre care vorbesc negresele în carte există încă şi acum. Mereu există o clasă dominatoare care impune reguli pentru cei dominaţi, care decide cum ar trebui să trăiască/să existe cei consideraţi fără drepturi.
O tânără, pe nume Eugenia "Skeeter" Phelan, proaspăt întoarsă acasă după absolvirea colegiului, îşi propune să scrie o carte despre situaţia servitoarelor angajate în casele familiilor albe din Mississippi. Vechile ei prietene sunt deja toate căsătorite, aşezate la casele lor, cu soţi, copii şi servitoare. Viaţa lor se scurge dând ordine care mai de care mai stupide, ocupându-şi timpul cu chestiuni rasiale de genul Iniţiativa de Igienă pentru Personalul Domestic - o propunere de lege care impune ca toate casele bogaţilor albi să aibă o baie separată pentru personalul de culoare. Skeeter devine aliatul servitoarelor din casele prietenelor ei punând pe hârtie poveştile triste, dar uneori şi amuzante, ale negreselor ce-şi pun viaţa în pericol pentru a spune lumii un adevăr pe cât de dureros pe atât de grav. Cartea este preserată şi cu evenimente violente tocmai pentru a transmite cât mai bine situaţia crâncenă din acea perioadă: bătăile la care a fost supus un negru doar pentru că s-a apropiat de o secţie de votare, uciderea altui negru în faţa propriilor copii, încarcerarea unei servitoare acuzată fals de furt, etc.
Una dintre cele mai înduioşătoare poveşti este cea a unei servitoare negrese care decide să ceară un împrumut familiei de albi la care lucrează pentru a reuşi să-şi trimită ambii băieţi la şcoală. După o viaţă în care a trudit să adune alături de soţul ei suma necesară pentru a acoperi taxele de studii ale celor doi băieţi, se trezeşte cu 75 de dolari lipsă. Îi propune aşadar coniţei la care lucrează să o împrumute cu suma respectivă, iar ea să lucreze fără bani până acoperă datoria. Bineînţeles că doamna o refuză sub pretextul că oamenii în putere nu au nevoie de milă, ci trebuie să muncească mai mult. Prin urmare, servitoare se trezeşte în situaţia de a alege între cei 2 gemeni ai ei, pe cel care să meargă la şcoală. În cele din urmă, alege să fure un inel de la coniţa ei, un inel pe care aceasta nu-l folosise niciodată, pe care-l aruncase pentru că nu-i plăcea şi despre care uitase cu desăvârşire. În momentul în care servitoarea merge să-l vândă însă imediat este alertată poliţia, iar doamna cu piele albă merge să asiste cu deosebită plăcere la încarcerarea femeii de culoare.
Eu zic că e o carte numai bună pentru a mai trezi umanitatea din noi, bunul simţ, mila, înţelegerea şi mai ales respectul pentru celălalt. Până la urmă, toţi suntem oameni, fiecare din noi poate să facă parte din specia dominantă sau din cea dominată. Nu alegem cum ne naştem, sub ce formă, în ce culoare, de care parte a baricadei.
Vă recomand şi filmul. Merită!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu