Gabriel Chifu

VISUL COPILULUI CE PĂŞEŞTE 
PE ZĂPADĂ FĂRĂ SĂ LASE URME

Pe Gabriel Chifu l-am descoperit acum câţiva ani când m-am dus la pescuit de cărţi noi la un Cărtureşti. Fără o temă anume, am căutat printre rafturi ceva nou, ceva ce n-am mai citit, scris de cineva necunoscut mie. Şi am găsit Relatare despre moartea mea. M-a surprins de la primele rânduri. Mi-a plăcut atât de mult că am cumpărat-o imediat, m-am dus acasă şi deşi aveam la activ o săptămână muncită pe brânci, am citit-o cap coadă până în zorii zilei. Norocul meu era că urma ziua de sâmbătă care tot spre norocul meu însemna zi liberă. Am dat fuguţa la librărie şi am mai căutat ceva de acelaşi autor. Am găsit doar la raftul de cărţi reduse: Visul copilului ce păşeşte pe zăpadă fără să lase urme. Din păcate, cartea asta n-a mai luat drumul noptierei mele, ci a rămas îndesată între suratele ei necitite pe raftul bibliotecii mele. Ştiu că de-a lungul anilor am început-o de vreo 2 ori. I-am dat şanse peste şanse, dar n-a fost vina ei, ci a momentului şi stării mele de spirit, probabil. N-am reuşit să o duc la bun sfârşit decât în luna februarie 2013. Acum i-a sosit clipa, ca să zic aşa. A fost pe gustul meu de acum.

Romanul îl are în centru pe micuţul Veniamin aflat la început de an 1956, pregătit de săniuş, cu încălţările lui noi şi cu gloata de prieteni îmbujoraţi de atâta ger şi zăpadă. Din păcate, autorul se decide să-i ofere încă de la bun început un sfârşit tragic personajului său principal care în urma unei căzături la săniuş moare. Sufletul său se detaşează de trup şi ajunge în cele din urmă în purgatoriu, pierzând momentul deschiderii porţilor raiului. 

Viaţa lui în purgatoriu se dovedeşte a fi o înşiruire de coşmaruri în care vede ce se întâmplă cu mama, tatăl şi cu cei doi fraţi mai mari. Veniamin află aşadar că tatăl său este deportat, bătut, umilit şi pus la muncă silnică, până în momentul în care întâlneşte o doctoriţă cu care începe o relaţie lăsându-şi astfel în urmă soţia şi cei doi fii rămaşi în viaţă. Acesta moare câţiva ani mai târziu. Fratele său Victor fuge în munţi să se alăture unei mişcări de rezistenţă împotriva regimului şi este împuşcat imediat fără să apuce să întreprindă vreo acţiune. În ce-l priveşte pe fratele său Vlad, acesta odată ajuns student la Bucureşti, încearcă cu atâta ardoare să se desprindă de trecutul său încât atunci când este prins şi dus în beciurile securităţii, declară fără vreun regret tot ce i se cere, inclusiv că mama sa face parte dintr-o mişcare orientată împotriva sistemului. Deşi total neadevărat, acest fapt ajunge să o coste viaţa pe mama sa, ridicată şi ea în toiul nopţii, dusă în subsolurile securităţii unde este bătută, abuzată, chinuită, umilită până îşi dă cu demnitate sufletul fără să scoată vreun sunet. Deşi ajuns un scriitor celebru care semnează în continuare declaraţii pentru securitate, Vlad moare şi el într-un accident de maşină.

Ultimul vis al lui Veniamin este cel ce face să dispară înghiţit de foc şi oraşul său natal, Serenite. Când totul se termină şi viaţa aşa cum o cunoscuse el pe pământ se încheie cu moartea întregii sale familii şi dispariţia oraşului său natal, Veniamin părăşeşte purgatoriul şi se îndreaptă spre porţile raiului.

Deşi cartea începe ca o poveste cu şi despre copii, tonul pe care continuă te ia oarecum prin surprindere. Este un roman al aducerilor-aminte, un roman pentru oameni mari sau poate pentru cei care nu cred că vremurile de demult nu au fost nicidecum pictate în nuanţe de roz. Deşi copil, Veniamin înţelege că viaţa de pe pământ a luat forma unui coşmar şi că aceasta nu mai poate continua decât prin schimbare sau prin moarte. Bătăile, oroarea, chinul, umilinţa, abuzul, durerea, suferinţa, lipsurile, toate vin în ajutorul conturării tabloului general al unui regim sadic pe care Veniamin îl descrie cu cuvintele lui de copil.   

Vă recomand din suflet romanul şi orice carte găsiţi semnată de Gabriel Chifu. Enjoy!