marți, 2 octombrie 2012

loţiune regenerantă cu petroleum

sursa foto
Vin astăzi cu o poveste despre un produs pe care l-am descoperit din greşeală şi care este extrem de eficace în ce mă priveşte. Când am perioade mai stresante îmi pică foarte mult părul şi atunci, odată ce ajung pe acasă şi reuşesc să şi stau câteva zile locului, folosesc o soluţie regenerantă de la Gerovital pe bază de ulei de ricin, vitamine şi petroleum. Se aplică uşor cu un tampon de vată sau cu nişte dischete demachiante pe scalp şi pe toată lungimea părului. De obicei, folosesc această soluţie când sunt sigură că nu trebuie să plec de acasă pentru că trebuie să stai cu ea în păr cel puţin 3 ore. Aşadar, după ce îmi "îmbălsămez" bine podoaba capilară, îmi leg într-o coadă strânsă şi mă întorc la treburile mele. Dacă lucrez sau fac curat sau mă uit la tv cele 3 ore trec imediat. Dacă vă deranjează mirosul, puteţi să vă acoperiţi părul cu un prosop. Eu nu fac asta. Sinceră să fiu nu prea simt mirosul doar dacă mă concentrez pe problema asta. În plus, nu mă interesează mirosul, mă interesează doar că mă ajută să-mi păstrez părul. Şi sincer, pe mine chiar mă ajută. Îmi dau o dată pe săptămână, iar rezultatele se văd de la prima aplicare. Preţul unei sticuleţe de 100 ml este undeva între 15 şi 20 de lei depinde de farmacie. Da, se găseşte în general, în farmacii, la Plafar sau ... pe internet.

4 comentarii:

Farmec spunea...

Multumim tare mult pentru review si ne bucuram ca iti place produsul si ca te-ai convins de benefiicile sale:)

Diana spunea...

Multumesc ca ati trecut pe aici!

Cosmos Allbright spunea...

uta si la regenerare sau re-ndesirea parului si la barbati?

:)

Diana spunea...

Nu cred ca e vreo problema daca e folosit de barbati.

Trimiteți un comentariu