sursa foto |
Acum câteva luni când am decis să mă mut din chirie în apartamentul nelocuit al mamei soţului meu, pe lângă lucruri şi obiecte personale, mi-am sortat/triat şi amintirile. De când mă ştiu mi-a plăcut să scriu, să-mi povestesc viaţa, zilele, momentele, să împart cu o foaie de hârtie tot ce mi se întâmplă. Undeva pe parcurs am întrerupt acest monolog. L-am reluat din când în când în clipele mai dure, dar am renunţat imediat. Parcă uitasem să fiu eu.
În timp ce-mi împachetam lucrurile în cutii, mângâind fiecare obiect, carte sau ceaşcă, fiecare parte din mine, am dat de cutiile cu jurnale, agende, scrisori, vederi, poze, cu amintiri, în general. Mi-a luat câteva zile să trec peste ele, să citesc, să zâmbesc, să plâng, să mă cert pe mine însămi, să-mi retrăiesc în minte dezamăgirile şi momentele grele. După ce m-am supus de bunăvoie acestui calvar, mi-am dat seama că am notat foarte puţine momente fericite, că mi-am explicat pe hârtie doar vinovăţia, umilinţa, deznădejdea. Am decis pe loc să ucid această povară aşezată cu atâta grijă într-o cutie. Am luat rând pe rând fiecare caiet/jurnal/agendă şi am trecut fiecare pagină prin shredder. Am sfârşit prin a aduna o pungă imensă de fâşii colorate cu nuanţe diferite de cerneală sau pix. Am aruncat-o în soba încinsă a părinţilor mei şi în timp ce focul îmi înghiţea pofticios viaţa am rămas o clipă fără aer. Mi-am luat rămas bun fără regrete sau lacrimi. Când am tras aer în piept, am fost deja alt om.
The point is că e bine să ai amintiri. E bine să-ţi aminteşti cine eşti, spre ce te îndrepţi. E bine să nu uiţi de unde ai plecat. E bine să aduni obiecte care te definesc. DAR nu te împovăra. Niciodată. În unele cazuri amintirile sunt cele care te ţin în viaţă, dar în majoritatea cazurilor nu sunt decât un obstacol în a merge mai departe, a evolua, a-ţi vedea de viaţă. Eu am cărat cutia mea cu amintiri, am adăugat moment după moment în ea, până am rămas fără aer.
Odată ce depinzi de amintiri, odată ce te hrăneşti din fărâmele vieţii tale impregnate într-un obiect, odată ce visezi doar la ce a fost, uiţi să deschizi ochii şi să vezi ce e în faţa ta, uiţi să trăieşti, te pierzi pur şi simplu. Îţi revezi încontinuu filmul vieţii. Parcă ai fi mereu în cinema urmărindu-te pe tine. Rememorând fiecare cuvânt, analizând fiecare situaţie, uitând să respiri. Apasă "stop", nu te mai întoarce în timp, mergi înainte. Trăieşte!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu