miercuri, 22 august 2012

I'm back...



Dacă tot am lipsit, bine ar fi să şi explic unde. Ei bine, am petrecut şase zile la ţară. O premieră în viaţa mea, şi aici mă refer la mersul la ţară. Eu m-am născut la oraş, părinţii mei la fel, iar bunicii mei tot aici, la oraş, s-au aciuat, iar dacă familiile lor provin de undeva de departe sau de undeva de demult, acum poate că nu mai ştie nimeni exact locul şi momentul sau puţin sunt cei ce mai pot povesti. 

Am fost, aşadar, pe undeva prin Oltenia, în satul de baştină al familiei soţului meu, departe, pe o uliţă mărginită de case vechi sau mai noi, de oameni bătrâni sau mai puţin, am dat de o mare de necunoscut, de uitare şi pierdere de sine. Fără semnal în reţeaua mea de bază, fără internet, fără trafic, fără dorinţă de urban. N-am avut curajul să comunic nici măcar cu televizorul perfect funcţional, mult prea îmbibat de ştiri şi certuri politice. 

Am lăsat, aşadar, la o parte realitatea lumii şi am păstrat ascunse cele şase zile, doar pentru mine. M-am îmbătat cu parfumul roşiilor proaspete, am cules şi gătit doar ce mi-a oferit pământul, am privit întunericul în calmul poveştilor din copilărie, am întâmpinat dimineţile răcoroase cu un ceai fierbinte şi am uitat puţin de viaţa reală. Toată perioada asta a fost ca un medicament pentru suflet şi minte. Mi-am îngropat gândurile în imaginea câmpului împreunat cu cerul, în pământul proaspăt udat, în vântul uscat şi-n colbul drumului. Am uitat să fiu eu şi a fost atât de bine. 

După ce m-am întors, am făcut un tur de forţă, cu trezit la 5 dimineaţa, plecat la drum la 6 dimineaţa, circulat cât a fost soare pe cer şi ajuns acasă când luna deja dormea dusă de câteva ore. Am adormit şi eu fără să ştiu când şi cum, fără să ştiu dacă mai aveam să-i spun ceva celui de sus, fără să gândesc. Şi asta mi se întâmplă destul de rar. De obicei, nopţile mele sunt foarte sfătuitoare, şi când sunt, e clar că nu dorm. 

Realitatea pare tristă acum când gândurile mele sunt doar la aerul curat şi liniştea câmpurilor, la discuţiile aprinse dintre animale, la praful mângâiat de vânt, la pâinea caldă şi vinul sec. Ei bine, amu sunt aici, bat în taste şi mă întreb de ce oare oamenii caută adevărul acolo unde el nu mai există demult?


2 comentarii:

Tomata cu scufita spunea...

uneori o cura de liniste de la sat e tot ce avem nevoie. n-am mai stat demult atat de mult timp la tara, dar ma multumesc si cu weekendurile. chiar sambata plec si abia astept :)

Diana spunea...

pentru mine a fost o premiera, dar a prins atat de bine... sper sa te intorci cu bateriile incarcate. enjoy!

Trimiteți un comentariu