vineri, 20 iulie 2012

devreme


M-am trezit devreme să aud zgomotele lumii. Ca nicăieri pe unde am stat, aici mă întâmpină ţipetele flămânde ale animalelor de curte. Fiind înconjurată de case şi gospodării, de munte şi de natură, parcă strada asfaltată nu mai are glas. Cele câteva maşini care iau drumul muntelui o fac să sune răguşit, ireal şi total nepotrivit.  

Beau ceai odată cu lumina zilei. Uneori e linişte totală. Alteori parcă aud plantele crescând.

Mi-a fost mereu teamă să mă mut aici. Să mă întorc în timp. În copilăria mea. Mi-era teamă să nu surzesc de atâta linişte sau de atâtea zgomote dulci, naturale. 

După 10 ani într-un oraş mare în care nu-ţi auzi nici măcar gândurile, aici poţi purta conversaţii cu tine, te poţi regăsi. N-am ştiut asta când m-am mutat aici, dar mă bucur că s-a întâmplat.

Acum inspir aer de munte, rece şi sincer. Sunt mai aproape de cer şi de mine însămi decât am fost în ultimii 10-15 ani. 
Ador boarea muntelui la prima oră a dimineţii. O inspir cu sufletul deschis prin aburii ceaiului şi vorbele păsărilor. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu