Trăiesc de câteva luni în oraşul meu natal. Deşi m-am mutat aici doar pentru o scurtă perioadă de timp (cel puţin aşa sunt planurile mele deocamdată), mă simt mai acasă decât m-am simţit vreodată în oricare din multele apartamente închiriate în care am stat de-a lungul anilor.
Mă plimb pe străzi şi recunosc blocuri, case, şcoli, parcuri, magazine, ştiu toate scurtăturile, îmi amintesc unde şi cu cine mă jucam sau mă plimbam într-un anume loc, îmi adulmec copilăria la fiecare pas, tot ce văd în jur mi-e cunoscut, familiar.
Bineînţeles că sunt şi lucruri care s-au schimbat şi oameni care nu mai sunt şi locuri devenite altceva, dar oriunde mă uit, e ceva ce am mai văzut şi oriunde merg e undeva unde am mai fost, chiar dacă între timp, odată cu trecerea anilor, am uitat.
Îmi amintesc cu mare drag de brutăria din centrul vechi al oraşului unde mergeam, copil cu fiind, cu bunica mea şi cumpăram cea mai bună pâine pe care am mâncat-o vreodată în viaţa mea. Îmi amintesc de cuvele imense pline cu aluat dospit, de mirosul divin ce ieşea din cuptor şi de colţul de pâine fierbinte care mi se cuvenea de fiecare dată când mergeam după pâine.
Îmi amintesc de teatrul de la intrare în oraş (distrus acum şi supus la renovare), de fotoliile acoperite cu catifea roşie şi de piesele de teatru pentru copii care-mi încântau weekendurile pe la 5-6 ani.
Îmi amintesc cu drag de împrejurimile blocului în care a locuit bunica mea din partea mamei unde am avut atâţia prieteni de toate vârstele şi de toate categoriile. Uneori desenez în minte fiecare ungher din apartamentul bunicii mele. Uneori mă surprind visându-l. Uneori mă trezesc din nou în copilărie, în casa ei, în camera în care cosea la maşină minuni una după alta, în casa în care beam cacao cu lapte şi mâncam gogoşi calzi la 12 noaptea, în care am învăţat să am răbdare şi să respect trecerea timpului, să nu grăbesc viaţa şi să mă bucur de momentele simple.
Îmi amintesc de curtea casei în care stau acum părinţii mei unde am gustat toate fructele şi toate plantele ce creşteau te miri pe unde, unde este şi azi un brad frumos ce adăpostea pe vremuri o bufniţă ce mă veghea de fiecare dată când adormeam în patul de lângă geam, îmi amintesc de verile lungi în care construiam castele şi corturi din toate păturile bunicii mele, de animalele de prin curte pe care am învăţat să le îngrijesc şi să le iubesc.
Îmi amitesc de toate cărările şi scurtăturile care te scot la drumul mare, de mirosul minunat al naturii după ploaie, de păsările care cântă chiar dacă eşti la oraş, de muntele pe care-l vezi oriunde ţi-ai fixa privirea... E frumos şi e tare bine să te mai întorci din când în când acasă, nu-i aşa?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu