Primul pas

sursa foto

Da, am lipsit cam mult. Dar am un motiv foarte bun. 

Acum câteva luni, înainte să ne căsătorim oficial, ne-am depus actele pentru dobândirea unui teren conform legii 15/2003. Nu ne așteptam la miracole, ne-am străduit să facem rost în timp util de toate actele, cu excepția unuia singur. Din păcate, actul respectiv n-am reușit să-l depunem la timp așa că ne-am cam resemnat.

Dumnezeu a ținut totuși cu noi și am primit terenul. Am avut punctaj suficient încât să intrăm, printre ultimii, pe lista respectivă. A fost una dintre cele mai bune vești pe care le-am primit în ultimii 2-3 ani. 

Planurile mele de mutare la Timișoara nu s-au dat deloc peste cap, ci s-au întărit (dacă pot să spun așa) pentru că terenul este într-un sat de pe lângă Timișoara. Deci, dacă o să avem forță suficientă și o să ne punem pe picioare, în cel mult doi ani de zile vom avea căsuța noastră, fie că vom lua credit, fie că vom rezolva altfel. 

Deja visez. Inițial n-am știut cum să mă bucur. Se pare că și asta am uitat în acești ani de criză și stres. Când am văzut totuși planurile parcelare, parcela în sine, și am semnat pentru bucățica aia de teren, am simțit că respir. Sper din suflet să reușim să ne ridicăm căsuța. 

Odată întorși acasă, ne-am apucat de pus pe hârtie spațiile pe care ni le dorim și am ajuns la concluzia că vom avea o căsuță de maxim 150 mp. E mai mult decât suficient. Am dat startul la visare și la noi speranțe...