Sâmbătă seara m-am
uitat la Eurovision. Este un spectacol ca o sărbătoare, cel puţin în ce mă
priveşte. Când eram copil, era seara în care puteam să stau până mai târziu la
televizor. La mine acasă era atmosferă oarecum festivă: avem mereu ceva de
ronţăit, toată lumea se uita şi se comenta fiecare evoluţie vocală, ne simţeam
bine şi stăteam treji cât ne ţineau pe fiecare puterile. Fiind cea mai mică din
familie, cedam prima în braţele somnului, dar adormeam cu mare linişte în
suflet.
Anul acesta am stat până la final. Pentru mine e un moment liniştit fiind un
spectacol diferit în fiecare an, de la ţara care îl găzduieşte până la sala în
care se ţine (construită în cinstea evenimentului), cu muzică bună şi comentarii
pe măsură. Îmi plac tare mult Leonard Miron şi Gianina Corondan, m-am ataşat de vocile
lor an de an.
Mi-a plăcut mult
reprezentata ţării câştigătoare, şi anume, Suedia. Sincer, chiar am mizat pe ea
de la bun început. Am fost plăcut surprinsă şi de Serbia, de Danemarca, de
Macedonia şi de Ungaria. Nici Italia n-a fost nereuşită, dar dădea prea mult în
Amy Winehouse, iar reprezentata Albaniei în Bjork.
Despre România, nu prea am cuvinte. Nu mi-a plăcut melodia din start. Mi s-a părut de un penibil ieşit din comun. Din punctul meu de vedere, nu era o melodie pentru genul acesta de competiţie. Nu pot să zic că nu s-au descurcat onorabil pe scenă, dar eu una nu i-aş fi votat. Ca urmare, n-am primit nici măcar puncte de la ţările care ne punctau de obicei, an de an. Bun şi aşa rău!
Iată și melodiile care mi-au plăcut, printre care și câștigătoarea. Enjoy!

SUEDIA
LOREEN - EUPHORIA
DANEMARCA
SOLUNA SAMAY - SHOULD'VE KNOWN BETTER
UNGARIA
COMPACT DISCO - SOUND OF OUR HEARTS
MACEDONIA
KALIOPI - CRNO I BELO
SERBIA
ZELJKO KOKSIMOVIC - NIJE LJUBAV STVAR
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu