Stres de vineri seara

Am vrut să vă povestesc ce mi s-a întâmplat vineri chiar în ziua de vineri, dar am fost atât de busy şi de prost dispusă încât nu am reuşit să-mi pun ordine în gândire. Anyway, în miezul zilei de vineri, chiar când mă bucuram de un prânz verde, îmi sună telefonul. De obicei, nu-mi place să-mi întrerup masa, mai ales pentru că nu e sănătos şi apoi orice poate aştepta 15 minute, dar mereu mă gândesc că poate e ceva urgent sau poate e unul dintre telefoanele stresante care m-ar stresa şi mai mult dacă nu le-aş rezolva pe loc. Când mă uit la ecranul telefonului, mă mir să văd numele fostei mele proprietare. Mă grăbesc să-i răspund cu gândul că probabil s-a rezolvat deja cu facturile venite după plecarea mea de acolo şi că putem să tragem linia de final. 

Ea: A venit factura de gaz.

Eu: Aşa...

Ea: E foarte mare. Vreo 540 de lei...

Eu: Aşa...

Ea: Ai cumva factura de februarie?

Eu: Nu. De ce? Iti apare pe factura vreo restanţă?

Ea: Nu. Doar că factura asta e prea mare.

Eu: Păi e factura de regularizare. Când ţi-am predat apartamentul, ţi-am spus că va veni factura de regularizare la gaz şi în consecinţă ţi-am lăsat vreo 700 de lei care să acopere factura asta şi alte mărunţişuri ce vor mai apărea.

Ea: Da. Da... Mi-ai lăsat...Dar e prea mare...

Eu: Păi banii îţi ajung. Facturi de genul ăsta am plătit şi anul trecut în iarnă. Deci din punctul meu de vedere e ok. Ai banii, e ok. 

Ea: Da. Da...

Eu: Îţi ajung, nu? 

Ea: Da. Dar poate mai vine ceva şi la curent...

Eu: Da. Ţi-am lăsat suficient şi pentru curent. 

Ea: Să vedem...

Eu: Dacă mai trebuie ceva, îmi spui.

Ea: Bine.

Ok. Discuţia asta total aberantă şi total inutilă s-a încheiat cumva cu mare dezamăgire în glasul fostei mele proprietare. Să ne înţelegem clar. Atunci când am predat apartamentul, am achitat tot ce se putea achita la ora respectivă. Am calculat aproximativ ce facturi ar mai putea să vină şi i-am lăsat o sumă de bani mai mult decât suficientă pentru cheltuieli. I-am explicat clar când i-am dat cheile de la apartament pentru ce îi las suma respectivă şi ce fel de facturi vor apărea pe parcurs. Eu cred că am fost destul de fair play. Bun. Povestea nu s-a încheiat aici. 

Pe seară, în jur orei 21, eram la nişte prieteni în vizită, încercând la grămadă să încheiem pe un ton jovial o săptămână de lucru, îi sună telefonul soţului meu. Tot fosta proprietară. Îl întrebă frumos dacă poate să arunce vreo 2 chestii pe care noi le-am uitat acolo. Răspunde afirmativ şi discuţia se încheie repede şi fără probleme. Peste câteva minute, mă sună pe mine. Răspund.

Ea: Am găsit pe saltea o pată. Şi e şi arsă cu fierul de călcat. Ai călcat pe pat?

Am rămas interzisă. Îmi aduceam aminte de pată pentru că în ziua în care m-am mutat acolo, am întors salteaua tocmai din pricina ei. Aveam cumpărată o saltea nouă, dar nu am mai avut nervi să o cărăm acolo, aşa că am depozitat-o. Am aspirat şi curăţat bine partea pe care am dormit şi gata. Totuşi, de faza cu fierul de călcat nu-mi aduceam aminte. Iar eu nu prea calc. Recunosc cu ruşine. Nu-mi place să calc şi fac foarte rar acest gest când mi-i musai să port cămaşă sau pantaloni de stofă. 

Eu: Îmi pare rău. Nu, n-am călcat pe pat. Pata era acolo când ne-am mutat. Iar cu fierul de călcat, nu ştiu ce să zic. Chiar nu-mi amintesc. 

Ea: Asta e acum. 

Eu: Da. Asta e. 

Discuţie din nou inutilă. Sunt sigură că m-a sunat doar pentru că era nervoasă că venise o factură mare de gaz pentru care eu i-am lăsat bani pe care i-o fi cheltuit gândindu-se că facturile n-au cum să depăşească 5 lei. Nu pot să-mi imaginez la ce s-a gândit. Oricum, mi-a întors stomacul pe dos. Pe mine una mă deranjează astfel de telefoane, mă indispun total pentru că mă lasă cu sentimentul groaznic că l-am dezamăgit pe celălalt. În situaţia asta, mi se pare aiurea ca, în calitate de proprietar, după ce un an de zile ai adunat de pe urma mea 2-3000 de euro, să mă suni că ai o pată pe saltea care se poate rezolva cu o soluţie de 10 lei. Mi se pare aiurea să nu-ţi asumi ceea ce în contractele de închiriere se numeşte "uzură normală" şi să crezi că poţi face bani dintr-un apartament închiriat în care mai apoi să nu investeşti nici măcar 5 minute de dat cu aspiratorul.

Sinceră să fiu în ziua în care i-am predat apartamentul am făcut şi curat, ca să fie bine. Ne-am uitat împreună prin tot apartamentul, i-am dat chitanţe, bani, chei şi flori de 8 martie. Ne-am despărţit prieteneşte ca peste o lună să mă sune că a găsit o pată arsă pe saltea şi că am consumat prea mult gaz cu centrala, gaz pe care i l-am plătit în avans. Voi ce părere aveţi? Îs io nebună au ba?