ziua limitei

sursa foto

Întotdeauna când am prea multe gânduri, încerc o modalitate rapidă şi sigură de a coborî semnificativ indicativul stresometrului (nici nu ştiu dacă acest cuvânt există, dar n-am găsit niciun înlocuitor corespunzător). Fie fac o baie fierbinte însoţită de o cană de ceai de tei şi o carte uşoară, fie ies în oraş şi beau o cafea. 

Dacă ies, caut un loc cât mai liniştit posibil, cu muzică bună şi fără nori grei de fum. Stau de vorbă, îmi amintesc, zâmbesc, savurez cafeaua, îmi usuc încet gândurile negre şi privesc lucrurile din alt punct de vedere. 

Azi, după câteva zile tulburate şi multe ore umblate prin frig, am simţit nevoia unui astfel de moment. Odată treaba terminată, am mers la o cafea cu linişte şi foc deja înteţit. Cu înghiţituri mărunte, am băut un espresso lung şi un pahar mare de apă. Mi-am desfătat papilele gustative, am povestit, am gândit viitorul ca pe al altcuiva, mi-am umplut ochii de marea de zăpadă şi am visat la o minune preţ de câteva minute. M-am ridicat, am plătit şi am auzit din nou omătul scârţâind. Am ieşit în ger cu gândurile deja îndosariate şi pline de post-it-uri. Am respirat adânc aerul rece şi am pornit-o la drum.