Alergam azi cu ceva treabă prin oraş şi aşa, deodată, de undeva, de nicăieri, m-a lovit un miros de mare... M-a luat parcă valul şi am început să simt nisipul fin printre degetele de la picioare. M-am cufundat în aroma sărată, stând locului în miezul străzii şi adulmecând acest vis darnic de iulie. Mi-am adus aminte de excursiile mele trecute şi m-am oprit cu mare drag în mirajul micului Afisos unde am poposit într-un aprilie vechi de 2 ani de zile. 
Cred cu tărie că este unul dintre cele mai blânde locuri unde m-a ajut Dumnezeu şi portofelul să ajung. Am cunoscut acolo nişte oameni care ştiau să trăiască, să muncească şi să petreacă în cursul unei zile însorite, fără să arate niciun semn de stres sau teamă pentru ziua de mâine. Majoritatea localnicilor îşi dedică întreaga zi afacerii de familie care este fie un restaurant sau o pensiune, fie un magazin cu suveniruri făcute manual, fie o brutărie. Întreaga aşezare este tipic grecească, o adevărată fecioară neprihănită de tumultul greu al oraşului; doar câteva magazine decorate cu mult bun gust şi câteva restaurante sunt împrăştiate pe malurile roase adânc de marea ce se întinde de-a lungul întregului Afisos. Străduţele întortocheate sunt înţesate de măslini, portocali şi adieri proaspete. 
La primele ore ale dimineţii, toate casele albe cu acoperişuri albastre, dichisite cu flori care mai de care, aşezate în vase mari de ceramică grecească, sunt cufundate în linişte. Doar din piaţeta care adăposteşte bătrâna brutărie vine un iz de pâine abia născută din pântecele cuptorului.Abia în jurul prânzului localnicii te invită să calci pragul restaurantelor. Cam pe atunci începe ziua lor de lucru... la soare, la mare, în calm şi linişte deplină.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu