Anotimpul fructelor de mango

După cum bine ştiţi sunt în permanentă căutare de autori noi, necunoscuţi mie. Nu mai ştiu cu ce ocazie am primit această carte, dar mi-a făcut mare plăcere să o citesc. A curs foarte lin şi mi-a oferit o nouă imagine asupra unei lumi pe care îmi doresc din suflet să o cunosc la un moment dat în viaţă: India. Pe cât de colorată şi condimentată pe atât de minunată mi se pare. 

Personajul principal al cărţii este Priya Rao, o tânără indiancă stabilită în Statele Unite ale Americii. Ea revine în ţara natală după 7 ani cu scopul de a-şi anunţa părinţii că doreşte să-şi unească destinul de cel al unui american cu care-şi împarte deja viaţa, casa şi patul, fapt necunoscut familiei ei conservatoare. Din păcate, tradiţiile indiene nu înţeleg o astfel de uniune, având în vedere că ritualul mariajului în India contemporană înseamnă în fapt o căsătorie aranjată şi moderată de părinţi. Odată ajunsă acasă, carapacea de femeie independetă cu drepturi şi principii se fisurează, iar Priya se trezeşte tărâtă fără drept de apel în miezul unui ritual de căsătorie aranjat de părinţii ei. Nu-şi găseşte curajul de a riposta şi de a se impune în faţa familiei, lăsând timpul să curgă fără să aducă în discuţie adevăratul motiv al vizitei ei. 

Printre rânduri, descoperim o Indie fascinantă, cu multe părţi rele, dar şi multe bune, fiecare capitol al cărţii deschizându-se cu câte o reţetă indiană în ton cu conţinutul picant al textului. 

Aproape toată acţiunea cărţii se petrece în casa bunicilor unde întreaga familie se adună pentru ritualul conservării fructelor de mango, urmând o reţetă tradiţională atent explicată. Priya încearcă în repetate rânduri să-şi spună păsul, iar undeva spre sfârşitul cărţii când reuşeşte să spună tuturor adevărul despre ea şi viitorul ei soţ american, se dezlănţuie iadul. Mai ales că omite să le precizeze că Nick este un bărbat de culoare... 

Vă las oarecum în aer, ştiu, dar  e interesant să descoperiţi singuri acest labirint de tradiţii, ritualuri şi ţesături fine. Enjoy!

supă de roşii

Da, aţi citit corect! După atâta absenţă, mă întorc la voi cu o supă de roşii numai bună pentru zilele de vară şi pentru oamenii ocupaţi. Stau tot mai puţin acasă, dorm pe apucate şi sunt mereu pe fugă aşa că sunt în mare căutare de reţete rapide şi gustoase. Mi-am adus aminte că am văzut mai demult în emisiunea celebrei Sophie Dahl - ştiu, tot vorbesc despre ea, şi da, probabil, am dezvoltat o mică obsesie total inocentă şi de scurtă durată pentru ea sau mai bine zis, pentru reţetele ei - o minunată supă de roşii. Am încercat multe variante de-a lungul timpului, dar asta pot să zic că mă satisface pe deplin. 

Pentru 2 porţii, avem nevoie de :

1 kg de roşii 

1 ceapă mare roşie, dacă se poate - eu am avut albă

2 căţei de usturoi întregi necurăţaţi

sare

piper

cimbru

ulei măsline

zahăr 

Ungeţi o tavă cu ulei de măsline. Tăiaţi roşiile şi ceapa în patru şi puneţi-le în tavă. Nu trebuie să curăţaţi nimic, nu trebuie să arate nici frumos, nici perfect. Tăiaţi usturoiul în două şi-l adăugaţi celorlalte ingredinte. Presăraţi zahăr,  sare, piper şi cimbru (sau busuioc - ce vă face plăcere!). Stropiţi din plin cu ulei de măsline şi puneţi la cuptor cam jumătate de oră. După ce scoateţi tava din cuptor, stoarceţi usturoiul din coajă şi turnaţi toate ingredientele în blender. Mixaţi bine roşiile coapte cu ceapa şi usturoiul până obţineţi o supă cremoasă şi absolut delicioasă. 

Aveţi mai jos şi emisiunea în care Sophie Dahl înfăptuieşte această minunată supă. Enjoy!

Cel care ma asteapta - Parinoush Saniee

Singurele mele momente de pură relaxare au devenit cele câteva minunte de citit. Mă pierd în cărţi cu atâta ardoare tocmai ca să mai uit de realul meu cel dur. În sfârşit, soarele a răsărit, dar mai e mult până voi reuşi să recuperez zilele pierdute în răcoare şi ploi. Cu puţin ajutor de Sus, într-o săptămână poate chiar două, lucrurile vor arăta puţin diferit, vor prinde cu siguranţă culoarea verii mult aşteptate. 

Am citit pe nerăsuflate Cel care mă aşteaptă de Parinoush Saniee. Deşi acum am mai puţin timp decât altădată, mi-am făcut un obicei din a citi pe stradă, drumul meu spre serviciu este unul scurt, dar plin de arome şi mirosuri dulci. Ajung la terasă prima şi plec ultima. Până se înfierbântă espressorul, mai citesc câteva pagini. Apoi ziua curge şi uit de cartea mea până în momentul în care vreau să mă închid undeva departe de lume. Atunci mă ascund în lumea altora. Am trăit alături de Masumeh - personajul din Cel care mă aşteaptă -  doar pentru câteva zile. Am citit cu mare uimire despre viaţa plină de lipsuri a femeilor din Iran. Am reuşind să apreciez mai corect drepturile de care beneficiem noi, aici, în Romania. De la reguli dure de comportament la tradiţii bolnave, adânc întipărite în sânul societăţii, cuvântul de ordine pentru femeia iraniană este limitare. Supusă până la umilinţă tuturor bărbaţilor din familie chiar şi fraţilor mai mici ca vârstă, umilită, uitată, nesemnificativă, invizibilă, ea nu este educată decât în spiritul toleranţei, fără nici o cale de scăpare, fără nici o cale de a exista ca fiinţă independentă. Căsătorită conform tradiţiei cu un bărbat ales de familie, tânăra copilă trebuie să respecte codul îngăduinţei şi al smereniei în noua ei familie. Masumeh are norocul de a se căsători cu Hamid, care îi oferă posibilitatea să-şi continue studiile, deşi îi desconsideră intelingenţa şi sistemul tradiţionalist în care a fost educată. Viaţa ei devine o aventură în momentul în care îşi dă seama că libertatea pe care i-o oferă soţul nu este pentru bunăstarea familiei, ci pentru a-şi proteja gruparea ilegală din care acesta face parte. Cu timpul, Hamid dispare tot mai des de acasă şi pentru mai mult timp, iar Masumeh îl disculpă în faţa familiei, inventând minciuni şi explicaţii fictive pentru perioadele lui de dispariţie. Odată cu venirea pe lume a primului copil, moment în care Hamid nu este de găsit, Masumeh înţelege riscurile la care o supun acţiunile soţului ei. Caută să se angajeze pentru a se putea întreţine şi reuşeşte în cele din urmă să se întoarcă şi la şcoală. Lupta ei cu viaţa şi greutăţile impuse de o societate închistată în trecut, o fac să uite de ea. 

Nu am prea mult timp să vă povestesc despre această carte, dar pot să v-o recomand din suflet. E perfectă pentru cele câteva zile de concediu. Enjoy!

in love with a song ...

martini. dirty martini

Ce faci când ai un bar, nu prea ai clienţi, plouă cu găleata şi te rogi să nu ningă? Îţi lingi rănile sau mai bine bei ceva bun, iar eu beau cu mare plăcere martini.

În zilele astea mohorâte, chiar triste uneori, în care tot aştept zăpuşeala şi liniştea verii, mă zbat să-mi ţin moralul pe linia de plutire şi prin urmare mă desfăt cu câte un dirty martini. Mi-am amintit de reţeta prezentată de Sophie Dahl într-una din emisiunile ei, însoţită şi de un citat din celebra Dorothy Parker care zicea cam aşa : 

"I like to have a martini,
Two at the very most.
After three I'm under the table,
after four I'm under my host.”

Deci, aveţi nevoie de un shaker, gheaţă, vodkă, martini şi măsline verzi.

Puneţi în shaker gheaţă, două măsuri de vodkă, o măsură de martini, 2-3 linguriţe din lichidul de la măsline şi scuturaţi bine. Strecuraţi licoarea miraculoasă într-un pahar de martini, puneţi măsline (câte doriţi sau câte vă fac bine) şi.... enjoy!!!