luni, 28 mai 2012

away


Am încercat un weekend liniştit. Doar cărţi, biscuiţi de casă şi ceai. Am citit cu ploaia în fundal şi gândurile făcute grămadă în spatele urechilor.

M-am auzit vorbindu-mi despre zilele ce urmează să vină, folosind prea des - în gând - pe „dacă” şi pe „parcă”.

Undeva pe parcurs, între momentele lungi adâncite în lectură şi sorbirile uşoare de ceai fierbinte, am urmat până în bucătărie drumeagul aromatic al biscuiţilor gata copţi.

Am început să mă plictisesc de monotonia pesimismului impus de ploaie şi de ce nu, de momentul meu actual. Ştiu că se va sfârşi curând, sau poate nu chiar atât de curând, momentul în sine nu importă, doar eu şi echilibrul meu.

Îmi ţes moralul pe mărunţişuri şi biscuiţi calzi. Citesc cu foame şi obsesie bolnavă carte după carte. Uit de lume şi de ploaie, uit de ei, de ele, uit că trebuie să mă întorc pe pământ şi că realitatea mea există, uit şi e tare bine.

Poetică această postare, aş zice... Dar poezia vine cel mai des şi cel mai lin de la o simplă ploaie, nu-i aşa?

1 comentarii:

Anca Snow spunea...

Asa-i :X
Frumoasa postare ;;)

Trimiteți un comentariu